Dramă la Segarcea: Două foste prietene ale tânărului care avea SIDA, depistate cu HIV. Zeci de tineri așteaptă cu teamă rezultatele analizelor

Dramă la Segarcea: Două foste prietene ale tânărului care avea SIDA, depistate cu HIV. Zeci de tineri așteaptă cu teamă rezultatele analizelor
Publicat: 22/10/2014, 19:33

Două fete, foste iubite ale tânărului, care au făcut testul HIV au aflat că sunt infectate cu acest virus. Una dintre fete a primit tratament acasă, iar cealaltă este internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova.

Fetele se numără printre fostele iubite ale tânărului, iar apropiații acestora spun că abia la înmormântare s-a aflat că băiatul era bolnav.

„În ziua morții s-a aflat, după ce un prieten al lui a văzut certificatul de deces și atunci ne-am alarmat și am trimis copiii la controale. Până să vină rezultatul, am stat ca pe ghimpi. Eu am un băiat care a avut o relație cu o fată, iar fata a făcut testul după fiul meu și a aflat că este pozitiv primul test, la ea. Fiul meu a făcut două teste și este bine, nu are, dar nu sunt liniștit, că după șase luni se știe sigur. Ei au fost un grup de fete și băieți, studenți, care au avut o prietenie frumoasă, dar nu s-a știut de boală. Erau zvonuri, dar el nu a spus niciodată că are, a negat mereu. Acum am aflat că a avut mai multe prietene, relații sexuale și două s-au confirmat. Știu sigur asta, pentru că una dintre fete i-a arătat certificatul fiului meu și era confirmat, dar era primul test și acela nu e foarte elocvent. Ea ia un tratament acum”, a spus tatăl unui băiat care a avut o relație cu una dintre fetele infectate cu HIV.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj au trimis o echipă la Segarcea pentru a intensifica mijloacele de comunicare privind pericolul transmiterii acestui virus și modalitățile prin care se poate evita infectarea.

„Ieri (n.r. – marți), Direcția de Sănătate Publică s-a autosesizat și l-a trimis în control pe coordonatorul programului național de prevenire și control al infecției HIV din cadrul DSP. Acest control a avut ca scop consilierea personalului medical din Segarcea, respectiv a medicilor din spital, dar și a celor din laborator sau medicii de familie privind Legea 584/2002, legată de măsurile de prevenire a răspândirii bolii și protecție a persoanelor infectate. Medicul a stat de vorbă cu cinci medici de familie, cu persoanalul medical din spital, a recomandat intensificarea activităților de informare și comunicare către populația generală, dar mai ales către populația activă din punct de vedere sexual. Toate persoanele care au venit în contact cu persoana decedată sau cu alții din anturajul acestuia și doresc să se testeze o pot face în mod gratuit la laboratorul DSP din strada Brestei nr. 6 sau în orice cabinet particular din Dolj”, a declarat, miercuri, Narcisa Dinică, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

În ultimele zile, după ce au aflat că tânărul decedat era infectat cu HIV, au mers să își facă testul HIV aproximativ 40 de tineri din Segarcea, care așteaptă acum rezultatele.

Medicii de la spitalul din Segarcea care îl aveau în evidență pe tânărul de 28 de ani spun că acesta s-a născut sănătos, dar s-a infectat cu virusul HIV în copilărie.

„Băiatul care a murit cu HIV/SIDA confirmat s-a născut în aprilie 1989, în spitalul din Segarcea și s-a născut sănătos. El nu a contractat boala din spital, probabil de pe alte căi, la domiciliu. Imediat ce a fost confirmată boala, el nu putea fi tratat, conform legislației de atunci, decât la Centru Județean de HIV-SIDA de la Spitalul Județean nr. 3 sau când se prezenta în urgență sau la spita, era direcționat spre acel loc. S-a știut de această afecțiune și probabil știa și tineretul. El a avut mai multe prietene, ele au avut mai mulți prieteni și probabil că boala s-a transmis de la unul la altul, vom vedea dacă se confirmă, pentru că în cazul tinerelor care au ajuns la laboratorul Spitalului Segarcea boala nu s-a confirmat. Au venit mai mulți, unii doar au întrebat și au plecat” a declarat, miercuri, Doru Gofriță, directorul Spitalului Segarcea.

Tânărul de 28 de ani a murit în urmă cu câteva zile, iar ulterior autoritățile au aflat că acesta era infectat cu virusul HIV și ar fi întreținut relații sexuale cu mai multe tinere din orașul Segarcea, care, la rândul lor, ar fi putut transmite apoi boala.

„Eu am avertizat, dar din momentul în care s-a zis să nu mai zic nimic, nu am am zis nimic. Eu nu sunt surprins, pentru că el frecventa mult femeile”, a declarat Cornel Stanciu, medicul de familie al tânărului.

Marți, Prefectura Dolj a cerut DSP declanșarea unei anchete la Segarcea, pentru a se stabili câte persoane au fost infectate cu HIV de către tânărul care a murit, în paralel Poliția verificând dacă bărbatul a încercat în mod voit să transmită virusul și dacă persoane aspropiate acestuia știau despre boală.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu